“...Nu existã nimic altceva decât atomi şi vid “ a afirmat Democrit.Aşa începe oare istoria bombei atomice ?

            Cu 400 de ani înaintea erei noastre Democrit din Abdera descoperã cã sfãrâmând un obiect material se obţin bucãţi mai mici, care la rândul lor se descompun în bucãţele şi mai mici de materie şi aşa mai departe. La sfârşitul acestei serii de operaţii repetate vor exista nişte particule foarte mici care nu mai pot fi divizate. Aceste particule Democrit le-a numit ‘atomi’ (indivizibili) şi a formulat prima teorie refefritoare la atom :

                        << Atomii sunt particule eterne, simple şi impenetrabile, diferite unele de altele numai prin formã, poziţie şi mişcare, constituind alfabetul universului. >>

   Aceastã teorie este pe cale de a fi rãsturnatã în 1896, când un profesor de fizicã francez, Antoine-Henri Becquerel, descoperã proprietatea atomilor de Uraniu de a emite raze, proprietate denumitã mai târziu de cãtre soţii Curie ‘radioactivitate’. Aşadar, materia poate sã emitã energie.

            În anul 1903 un fizician neozeelandez, Ernest Rutherford, dã prima explicaţie fenomenului de radioactivitate, demonstrând cã atomii elementelor radioactive emit trei feluri de radiaţii : radiaţii a cu sarcinã electricã pozitivã, radiaţii b cu sarcinã electricã negativã şi radiaţii g farã sarcinã electricã şi a arãtat cã atomul nu este indivizibil, radioactivitatea fiind o consecinţã a ‘dezintegrãrii’ atomilor, aceastã dezintegrare eliberând energie sub formã de radiaţii. Astfel, Rutherford îşi dã seama cã atomul este format la rândul lui dintr-un mic nucleu (care conţine particule cu sarcinã electricã pozitivã-protoni) înconjurat de un anumit numãr de particule cu sarcinã electricã negativã-electroni. În 1919, bombardând cu particule a un anumit element-Azotul-, Rutherford a reuşit sã transforme atomii acestuia în atomi ai elementelor Hidrogen şi Oxigen. Prin mijloace artificiale, acest fizician a reuşit sã facã primul pas adevãrat cãtre cucerirea energiei care ţine unite particulele atomului - energia atomicã.

            Astfel, Rutherford demonstreazã contrariul teoriei lui Democrit referitoare la indivizibilitatea atomului.

            Mai târziu, studiind radiactivitatea, Albert Einstein îşi dã seama cã a distruge cea mai micã pãrticicã a materiei înseamnã a elibera o mare cantitate de energie.

            În anul 1931, fizicianul englez, James Chadwick, descoperã cã nucleul conţine, pe lângã protoni, particule lipsite de sarcinã electricã, pe care le numeşte neutroni. Mai târziu, fizicianul italian Enrico Fermi avea sã foloseascã neutronul pentru a bombarda şi dezintegra nucleul, eliberând astfel energia din el. Fãrã sã-şi dea seama, Chadwick gãsise cheia fisiunii nucleare, adevãrata cheie pentru cucerirea energiei atomice.

            În jurul anilor 1932-1933 fizica atomicã a fãcut o serie de paşi importanţi. La laboratorul Cavendish din Cambridge, fizicienii Cockcroft şi Walton dezvoltã experienţa profesorului lor, Rutherford, şi bombardeazã nucleele de Litiu cu protoni, generaţi pe cale artificialã, reuşind sã-i dezintegreze şi sã-i transmute în nuclee de Heliu.

            În 1933, la Londra, fizicianul maghiar Leo Szilard intuieşte posibilitatea folosirii în scopuri militare a imensei energii nucleare. Dar nu este decât o intuiţie, deoarece fizica este încã departe de a poseda,fie chiar numai din punct de vedere teoretic, cheia pentru cucerirea energiei atomice.