În timp ce la Los Alamos lucrãrile se desfãşurau într-un ritm febril, colonelul Boris Pash, şeful serviciului de contraspionaj, a primit o importantã misiune : sã se deplaseze în Europa ca sã afle adevãrata situaţie a armelor secrete germane. Astfel ia fiinţã misiunea ‘Alsos’ : colonelul Boris Pash împreunã cu un fizician atomist din America pleacã în Europa. Nereuşind sã obţinã nici o informaţie despre acest lucru din ţãrile Italia, Franţa, Olanda, ei intrã împreunã cu armata anglo-americanã în Germania. Aici reuşesc sã pãtrundã în laboratoarele fizicienilor germani de unde iau toate informaţiile şi datele de acolo şi îi captureazã pe fizicieni pentru a nu da posibilitatea ruşilor sã punã mâna pe planurile atomice. Astfel misiunea ‘Alsos’ a fost îndeplinitã.

            În aprilie 1945 moare preşedintele Americii, Roosevelt, omul care, pentru a-l preceda pe Hitler în construirea bombei atomice, iniţiase colosalul ‘Proiect Manhattan’. Noul preşedinte al Americii devine Harry Truman.

            Lucrãrile continuã în laborator fãrã încetare. În luna iulie a anului 1945 în deşertul New Mexico, în locul numit Jornada del Muerto (Drumul Mortului), la aproximativ 80 de km de Alamogordo, geniştii au înãlţat un turn de oţel pe care este montatã o bombã. La 16 iulie ora 5.30 dimineţa explodeazã în acest deşert prima bombã experimentalã cu Plutoniu. Dupã explozie, în deşertul de la Alamogordo, pe locul unde fusese înãlţat turnul de oţel, nu mai rãmãsese decât un crater adânc. La acest experiment asistã, de la o depãrtare de 15 km de locul unde a fost înãlţat turnul, toţi fizicienii care s-au implicat în construirea acestei arme distrugãtoare. Dupã acest experiment, Oppenheimer a afirmat:

                        << A fost un spectacol emoţionant şi solemn, ceva care ne-a silit sã recunoaştem cã viaţa nu va mai fi niciodatã ceea ce fusese pânã atunci. >>

Dupã ce Germania a capitulat în mai 1945, fizicianul Leo Szilard, care la început i-a cerut lui Roosevelt aprobarea de a se construi o armã atomicã, îşi dã seama cã nemţii nu mai reprezintã un pericol şi astfel nu mai era necesar ca bomba atomicã sã fie folositã, iar de partea lui sunt mai mulţi fizicieni. Roosevelt murise fãrã sã lase vreun document care sã arate dacã este pentru sau împotriva folosirii unei bombe atomice. Succesorul sãu ,preşedintele Truman, trebuia sã decidã acum dacã bomba avea sã fie folositã împotriva singurei ţãri care se mai afla în rãzboi : Japonia. El a  format un comitet provizoriu însãrcinat cu propunerea unei soluţii în privinţa folosirii bombei atomice.

            Cei care nu erau de acord cu folosirea bombei au încercat sã aducã la cunoştinţa lui Truman, care nu cunoştea foarte bine ce înseamnã cu adevãrat sã foloseşti o armã atomicã, conseciţele pe care le implica acest lucru, însã generalul Groves, care era pentru folosirea bombei, a fãcut în aşa fel încât rapoartele acestora sã nu ajungã în mâinile lui Truman.

            Comitetul numit de Truman nu vedea decât o singurã soluţie : dacã Japonia nu va capitula necondiţionat, atunci vor folosi bomba atomicã. La 1 iunie 1945 acest comitet aprobã în unanimitate lansarea saupra Japoniei a unui proiectil atomic, care nu era încã pus la punct. Preşedintele Truman este convins cã aceastã acţiune va grãbi încheierea rãzboiului şi astfel s-a luat hotãrârea ca prima bombã atomicã sã fie lansatã pe 6 august 1945. Printre cei care erau pentru folosirea bombei erau şi Robert Oppenheimer şi Enrico Fermi.

            La 26 iulie 1945 a ancorat în insula Tinian crucişãtorul ‘Indianapolis’ venind de la San Francisco. Pe cheiul blocat de puternice forţe ale securitãţii a fost descãrcat un cilindru de plumb lung de 60 de cm şi lat de 45. Pe urmã, în noaptea de 28 spre 29 iulie, la Tinian au aterizat trei avioane, având fiecare la bord câte un colet de dimensiuni mici. Toate aceste piese au fost transportate într-o baracã la care accesul era strict interzis.

            În noaptea de 5 august 1945 obiectul montat în baracã a fost încãrcat la bordul avionului de tip B-29 ‘Enola Gay’ pilotat de cãtre colonelul de aviaţie Paul W.Tibbets Jr. de 29 de ani. Pe lângã pilot, în avion se mai aflau 11 oameni.

La 6 august ora 1 şi 37 de minute de pe insula Tinian au decolat trei avioane meteorologice, îndreptându-se fiecare cãtre un oraş japonez. La ora 2 şi 45 de minute avionul B-29 ‘Enola Gay’ s-a înãlţat mai greu ca de obicei, pentru cã avea o încãrcãturã de 7,5 tone peste cea obişnuitã. Combustibilul pe care îl avea în rezervoare reprezenta jumãtate din greutatea totalã a avionului. Avionul era escortat de un alt B-29 cu numele ‘The Great Artist’ (‘Marele Artist’).

            Bomba care se afla la bordul avionului ‘Enola Gay’ a fost numitã “Little Boy” (“Bãieţelul”) şi avea 4,25 metri lungime, 1,5 metri diametru, aproximativ 4500 de kg şi o ‘inimã’ – un miez de Uraniu fisionabil, reprezentând 0,5% din greutatea totalã a bombei. Bomba era prevãzutã, de asemenea, cu dispozitive cronometrice, menite sã intre în funcţiune imediat dupã lansare, spre a împiedica explozia în urmãtoarele 15 secunde. Dupã 15 secunde de cãdere indicatoarele de presiune acţionau o capsã reglatã în aşa fel încât sã provoace explozia lui ‘Little Boy’ la înãlţimea precisã de 565 metri. Din cele 4 capse aflate în interiorul bombei, cel puţin 2 trebuiau sã se declanşeze exact la înãlţimea fixatã pentru ca sã se poatã produce explozia. O altã serie de dispozitive de siguranţã împiedicau explozia bombei la mai mult de 3000 de metri înãlţime. Punerea la punct a acestei bombe pe bazã de Uraniu 235 a necesitat şase ani.

Ziua de 6 august 1945 era o zi ca oricare alta, o zi obişnuitã din viaţa unui oraş japonez. La 9 minute dupã ora 7 s-a dat alarma aerianã. Un singur avion B-29 şi-a fãcut apariţia la mare înãlţime. S-a rotit de 2 ori deasupra oraşului, apoi s-a depãrtat şi a dispãrut.

La ora 7 şi 9 minute, ora Japoniei, avionul meteorologic ‘Straight Flush’ s-a apropiat de oraşul stabilit în planul de operaţii. Deasupra obiectivului principal vizibilitatea era optimã, doar câţiva nori se aflau în dimineaţa aceea pe cerul Hiroshimei. Pilotul avionului ‘Straight Flush’ i-a raportat prin radio lui Tibbets condiţiile meteorologice. Tibbets a primit mesajul. Alegerea obiectivului era în funcţie de condiţiile meteorologice. Obiectivele de rezervã erau oraşele Kokura şi Nagasaki, obiectivul principal – Hiroshima.

La ora 7 şi 31 de minute la Hiroshima a sunat încetarea alarmei. Viaţa şi-a reluat pe nesimţite cursul normal.

La ora 8 şi 9 minute avionul ‘Enola Gay’ se afla deasupra Hiroshimei ascuns dupã nori. La ora 8 şi 11 minute avionul s-a plasat în poziţie de lansare la o altitudine de 9500 de metri, ieşind brusc din nori. Acum probabil cã putea fi vãzut de pe pãmânt. La ora 8 şi 15 minute din avionul ‘The Great Artist’ s-au desprins trei paraşute. Ele susţineau instrumentele care trebuiau sã transmitã prin radio o serie de date avionului însãrcinat cu mãsurarea exploziei.

La ora 8, 15 minute şi 17 secunde ‘Little Boy’ a prins sã spintece aerul, dupã care avionul a executat un viraj rapid de 158 de grade. Explozia trebuia sã se producã peste 43 de secunde. La 565 de metri deasupra pãmântului capsa a provocat detonarea unei încãrcãturi care a împins cu o vitezã de 1500 de metri pe secundã un mic fragment de Uraniu 235 spre  a-l face sã se ciocneascã cu unul mai mare, de formã conicã, din acelaşi Uraniu 235, amplasat în partea din faţã a bombei. În acea clipã s-a produs explozia atomicã, ‘Little Boy’ dezvoltând o energie echivalentã cu cea a aproximativ 13500 tone de Trinitrotoluen.

Şi a izbucnit o luminã : parcã s-ar fi dezintegrat o stea; a fost un fulger care a orbit 300 de mii de oameni şi a fãcut sã disparã orice umbrã chiar şi din cele mai întunecate unghere. Dupã luminã a urmat explozia, dar aceasta n-a putut fi auzitã decât la 40-50 de km de Hiroshima, fiindcã pentru cei aflaţi mai aproape ea s-a transformat în tãcere veşnicã.

Şi cãldura care s-a produs a topit acoperişurile caselor, a prefãcut orice fiinţã în nefiinţã, într-o simplã umbrã întipãritã pe asfaltul strãzii, ca o dovadã de netãgãduit a dispariţiei sale. La 4 km de Hiroshima cãldura le-a provocat oamenilor arsuri la faţã şi pe corp.

Şi suflul provocat de explozie, care s-a nãpustit cu o vitezã de 1300 de km pe orã dinspre sfera de foc, a smuls din temelii pe o razã de mulţi km pãtraţi casele care mai rãmãseserã în picioare.

Şi a început ploaia : picãturi enorme şi întunecate ca smoala, produse de evaporarea umiditãţii din interiorul sferei de foc şi înnegrite de cenuşa şi de pulberea radioactivã, care au cãzut odatã cu aceastã ploaie de pãmânt.

Şi vântul de foc care se pornise se întorcea cãtre centrul exploziei pe mãsurã ce deasupra oraşului aerul devenea tot mai dogorâtor. Iar apa râurilor s-a înãlţat, înghiţindu-i pe toţi aceia care încercaserã sã se salveze în ea.

De la momentul exploziei trecuserã doar câteva minute. La 18 km de punctul lansãrii douã unde de şoc au lovit una dupã alta avionul ‘Enola Gay’, zguduindu-l puternic.

51 de temple avea Hiroshima dar n-a rãmas în picioare nici unul. În loc de 20000 de victime pronosticate de Oppenheimer, se vor înregistra 78150 morţi, 13983 dispãruţi şi 37425 rãniţi. Pe o razã de 2,5 km de la centrul exploziei toate clãdirile au fost distruse, fãcând loc unui deşert atomic pe o suprafaţã de 11 km pãtraţi (17000 de victime pe km pãtrat dintre care 8000 morţi şi dispãruţi).

Nici dupã aceste evenimente japonezii  nu doreau sã capituleze. Dornici sã determine precipitarea evenimentelor între Japonia şi Rusia, americanii hotãrãsc sã devanseze cu douã zile lansarea celei de a doua bombe atomice, adicã la 9 august, în loc de 11, cum era prevãzut în planul iniţial.

La 9 august ora 3 şi 49 de minute dimineaţa, un alt avion de tip  B-29, condus de maiorul Sweeney, decoleazã de pe aerodromul din Tinian, având la bord o bombã cu plutoniu de 5 tone, supranumitã ‘Fatman’ (‘Grãsunul’). Puterea ei de distrugere este de 20000 de tone de Trinitrotoluen. Au fost stabilite douã obiective : Kokura şi Nagasaki, la libera alegere a lui Sweeney.

Ajuns la Sud de Kokura, maiorul constatã cã oraşul este acoperit de nori. Se îndreaptã apoi spre Nagasaki, în dreptul cãruia ajunge la ora 10 şi 58 de minute. Lanseazã bomba de la o altitudine de 9000 de metri. Se vor înregistra 73884 morţi şi 74904 rãniţi, adicã 12000 de victime pe km pãtrat dintre care 6000 morţi.

Dupã un sfert de secol de la aceste evenimente, japonezii considerã cã, dacã lansarea bombei de la Hiroshima mai poate fi explicatã, cea de a doua nu are justificare.

Astfel zguduitoarea istorie a bombei atomice se încheie odatã cu sfârşitul celui de al doilea rãzboi mondial.

“Astãzi –scria François Mauriac la 10 august 1945, dupã anunţarea celor petrecute la Hiroshima- lumea ştie cã materia poate sã piarã în ziua în care un om, poate chiar unul singur, va fi luat în sinea lui o asemenea hotãrâre.”